Cardiostimularea electrică artificială permanentă

Cardiostimularea electrică artificială permanentă reprezintă unica opțiune terapeutică a pacienților care se prezintă cu bradidisritmii care nu sunt cauzate de factori reversibili.

Cardiostimularea electrică artificială permanentă reprezintă unica opțiune terapeutică a pacienților care se prezintă cu bradidisritmii (deficiențe în generarea sau conducerea impulsului electric la nivelul structurilor specializate ale inimii) care nu sunt cauzate de factori reversibili.  În esență, dispozitivul implantat are două funcții importante: de a monitoriza permanent activitatea electrică a inimii și atunci când aceasta se diminuează să genereze impulsuri electrice care, ajunse la mușchiul inimii, să determine contracția acesteia.

Există mai multe tipuri de stimulatoare în funcție de cavitățile cardiace stimulate. Laboratorul nostru dispune în acest moment de stimulatoare mono și bicamerale.

Etapele procedurii

Procedura are loc în sala de angiografie şi cateterism cardiac după toate regulile de asepsie și antisepsie ale unei intervenții chirurgicale.

Pacientul este monitorizat din punct de vedere al funcțiilor vitale (ritm cardiac, tensiune arterială, saturație arterială în oxigen) pe toată perioada procedurii. De asemenea, un aspect foarte important este administrarea preoperatorie a unei doze de antibiotic, astfel reducându-se semnificativ riscul infecțiilor dispozitivului implantat ce reprezintă o complicație redutabilă.

Se realizează antisepsia regiunii subclaviculare și se acoperă pacientul cu un câmp steril dedicat acestei proceduri.

Se efectuează anestezie locală cu Xilină, la care se poate adăuga un sedativ intravenos în condiții de anxietate și disconfort ale pacientului.

Se practică o incizie de aproximativ 5 cm paralelă cu șanțul deltopectoral, urmată de disecția plan cu plan însoțită permanent de hemostază până la fascia mușchiului pectoral. Scopul final este obținerea unui abord venos (de obicei vena cefalică, alternative fiind vena subclaviculară, vena axilară sau în cazuri rare vena jugulară externă și cea internă).

Odată obținut abordul venos se introduc sondele de stimulare sub ghidaj radiologic,  fixându-se în anumite zone ale mușchiului atrial sau/și ventricular.

Pasul următor presupune testarea intraprocedurală a parametrilor sondelor (detecție și stimulare). Dacă aceștia sunt satisfăcători, sondele se fixează la țesuturile adiacente cu fire de sutură neresorbabile, apoi se conectează la un stimulator cardiac, care se introduce într-un mic buzunar creat deasupra fasciei mușchiului pectoral.

La final se realizează sutura plăgii în mai multe straturi, urmată de aplicarea unui pansament steril compresiv.

Postprocedural pacientul este monitorizat în terapia intensivă cardiacă pentru o scurtă perioadă de timp, apoi este transferat pe secție.

În lipsa complicațiilor, de obicei pacientul este externat a doua sau a treia zi după stimulare, fiind instruit asupra momentelor controalelor ulterioare.

Avantaje și riscuri

Complicațiile procedurii survin cu un procent de 5-6%, marea majoritate fiind minore reprezentate de formarea unui hematom la nivelul buzunarului stimulatorului sau deplasarea sondelor implantate ce necesită repetarea procedurii. Alte complicații legate de abordul venos (pneumotorace, hemotorace) sau cardiace (perforația cardiacă, tulburări severe de ritm) sunt rare și de obicei tratabile, în mod excepțional punând viața în pericol.

[Total: 1    Average: 5/5]
DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone