Tulburările de ritm

Descoperă care sunt cauzele tulburărilor de ritm cardiac și soluțiile oferite de specialiștii noștri.

Tulburările de ritm cardiac se împart în două mari categorii: tahidisritmii (ritm cardiac rapid) și bradidisritmii (ritm cardiac lent).

Cauze

Cauzele tulburărilor de ritm sunt multiple printre ele numărându-se:

  • Infarctul miocardic acut
  • O cicatrice rezultată dintr-un infarct miocardic anterior
  • Modificări ale structurii inimii ca în așa numitele cardiomiopatii
  • Inflamația inimii
  • Boala coronariană ischemică
  • Hipertensiunea arterială
  • Modificări ale funcției glandei tiroide
  • Fumatul
  • Consumul excesiv de alcool și cofeină
  • Consumul de droguri
  • Stresul
  • Anumite medicamente
  • Modificări ale electroliților din sânge (sodiu, potasiu, calciu)
  • Diabetul zaharat
  • Apneea în timpul somnului
  • Modificări genetice
  • Degenerarea fiziologică a structurilor cordului cu înaintarea în vârstă

Diagnosticul

Diagnosticul tulburărilor de ritm se face cu ajutorul electrocardiogramei (ECG), fie cea înregistrată efectiv în timpul disritmiei, fie la monitorizarea pe 24 de ore sau în timpul unor manevre de provocare. Celelalte investigații pe care le avem la îndemână (examenele de laborator, ecografia, testul de efort, coronarografia) sunt folosite pentru elucidarea etiologiei.

Tahidisritmiile. Tipuri și tratamente

Tahidisritmiile la rândul lor se clasifică în funcție de locul de origine în tahicardii supraventriculare și tahicardii ventriculare. Este importantă cunoașterea acestei origini deoarece tahicardiile supraventriculare sunt în genere benigne pe când cele ventriculare pot fi adeseori amenințătoare de viață.

Exemple de tahicardii supraventriculare: fibrilația atrială, flutterul atrial, tahicardii prin reintrare intranodală sau atrioventriculară, sindrom WPW (Wolff-Parkinson- White).

Exemple de tahicardii ventriculare: tahicardia ventriculară, torsada vârfurilor, flutter ventricular și fibrilația ventriculară.

Pacienții pot simți în timpul acestor tahicardii:

  • Senzația de “gol” în piept, senzația de oprire a inimii
  • Palpitații rapide regulate sau neregulate
  • Lipsa de aer
  • Dureri precordiale
  • Amețeli, pierderea echilibrului
  • Senzație de leșin
  • Pierderea stării de conștiență

Opțiunile terapeutice în contextul prezenței unei tahidisritmii sunt:

  • Modificarea stilului de viață– încercând să se inlăture pe cât se poate factorii de risc cardiovasculari
  • Medicamentația – care se adresează pe de o parte comorbidităților care pot declanșa sau întreține o tulburare de ritm și pe de altă parte prevenției recurenței tahicardiei în sine.
  • Implantarea unui defibrilator-cardioverter implantabil (ICD) – acestea monitorizează constant ritmul cardiac, funcționează ca un stimulator atunci când frecvența cardiacă este prea lentă și administrează șocuri electrice salvatoare de viață dacă detectează ritmuri foarte rapide. ICD-urile reprezintă cea mai bună opțiune în acest moment pentru tratamentul fibrilației ventriculare, cauza principală a morții subite cardiace.
  • Cardioversia– medicamentoasă sau electrică presupune administrarea unui medicament antiaritmic sau a unui șoc electric extern pentru a converti un ritm anormal tahicardic la ritmul sinusal normal.
  • Ablația pe cateter– în timpul acestei proceduri, unul sau mai multe catetere (tuburi subțiri flexibile) sunt introduse prin vasele de sânge până în interiorul inimii unde se aplică o doză de energie ce determină mici arii de necroză care întrerup circuitele electrice anormale ce întrețin tahicardia.

Bradidisritmiile. Tipuri și tratamente

Bradidisritmiile se clasifică în funcție de mecanismul lor de apariție în tulburări de producere a impulsurilor electrice și în tulburări de conducere a acestora.

Nodul sinusal situat la nivelul atriului drept este “generatorul” principal al impulsurilor electrice fiind cel care stabilește frecvența cardiacă. În cazul în care acesta devine disfuncțional, există structuri subiacente care îi pot prelua funcția, dar de obicei cu o frecvență mult mai joasă.

Impulsul creat în nodul sinusal este transmis către următoarea “stație” reprezentată de nodul atrioventricular, acesta fiind cel care leagă electric atriile de ventriculi. De aici impulsul este apoi diseminat către ambii ventriculi, astfel inițiindu-se contracția cardiacă.

În concluzie, bradidisritmiile pot apărea în două cazuri:

  • Boala nodului sinusal (deficit în generarea impulsurilor electrice) – când inima bate lent sau asociază perioade de tahicardie cu cele de bradicardie (așa numitul sindrom bradi-tahi).
  • Blocul atrioventricular (deficit în conducerea impulsurilor de la atrii la ventriculi) – care în funcție de gradul de severitate poate fi minim simptomatic și benign sau chiar amenințător de viață.

Simptomele constau de obicei în:

  • Oboseală, fatigabilitate, lipsă de concentrare
  • Amețeli, deficit de echilibru, confuzie
  • Senzație de leșin
  • Pierderea stării de conștiență.

Tratamentul bradidisritmiilor constă în:

  • Identificarea și tratamentul factorilor reversibili – ischemia miocardică, diselectrolitemii, consum de droguri și medicamente, inflamația miocardului, etc.
  • Atitudinea de urgență în cazul pacienților cu iminență de oprire cardiacă este cardiostimularea transtoracică (efectuată în timpul transportului cu Ambulanța) urmată de cardiostimularea transvenoasă odată ajuns pacientul in spital.
  • Tratamentul definitiv este reprezentat de cardiostimularea electrică permanentă, prin implantarea unui stimulator cardiac.

Stimulatorul cardiac este în esență o baterie, care livrează impulsuri electrice inimii prin intermediul unor electrozi fixați în miocard cu o anumită frecvență programabilă, atunci când inima este incapabilă să facă acest lucru prin structurile proprii. Astfel, stimulatorul are două funcții principale: de a monitoriza permanent ritmul inimii și, atunci când acesta scade sub o anumită frecvență de a descărca impulsuri electrice.

Stimulatoarele cardiace se clasifică în funcție de numărul cavităților cardiace stimulate în:

  • Stimulatoare monocamerale – au un singur electrod implantat în atriul sau ventriculul drept.
  • Stimulatoare bicamerale – au un electrod implantat în atriul drept și unul în ventriculul drept, realizând astfel o stimulare secvențială atrioventriculară apropiată de cea fiziologică.
  • Stimulatoare tricamerale – au în plus față de cele bicamerale un electrod plasat în sinusul coronar care stimulează și ventriculul stâng. Se adresează pacienților cu bradidisritmii care asociază și o scădere severă a funcției de pompă a ventriculului stâng.

Opțiunea de a implanta un anume tip de stimulator este făcută individual în funcție de anumite particularități ale tulburării de ritm, de comorbidități și de tratamentul acestora, de date imagistice și de laborator.

[Total: 2    Average: 5/5]
DistribuieShare on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInEmail this to someone